miercuri, 13 noiembrie 2024

80 ani de la nașterea scriitorului Augustin Cozmuța ( 14 noiembrie1944 - 22 noiembrie 2015)

 





 



    Augustin Cozmuța , ziarist,critic literar și scriitor român s-a  născut in 14 noiembrie 1944 în  Cernești, județul Maramureș. 

     În  anul  1999 Consiliul  Local  și  Primăria  Comunei  Cernești au hotărât  să-i fie  conferit titlul de Cetățean de Onoare al  comunei Cernești,ca  o recunoaștere a  unei  cariere de excelență,  a unor  fapte și  acte prin  care  omul  de cultură  Augustin Cozmuța și-a  adus o contribuție  deosebită la promovarea prestigiului satului  său  natal, Cernești. 

      În luna mai  al anului 2016, la o jumătate de an de la   trecerea  sa în  neființă, consilierii locali  ai  comunei  Cernești au  aprobat  o  hotărâre  prin  care i s-a atribuit  bibliotecii din comună numele  său :    

                                        Biblioteca Comunală „Augustin Cozmuța”.


                                                              Biografie

      Studiile liceale le-a absolvit în anul 1962, la Tîrgu Lăpuș, iar cele universitare la Cluj-Napoca. Licențiat, în filologie, promoția 1967, (cu lucrarea E. Lovinescu și modernismul) și, de asemenea, în filosofie, (cu lucrarea Politicul în publicistica lui Eminescu). Cursuri post-universitare de sociologia culturii (Brașov) și a presei (București). Din anul 1968 a fost ziarist în Baia Mare.A debutat în revista Tribuna (1966), al cărei cenaclu literar l-a frecventat în timpul studenției. A cola­borat la revistele Tribuna, Steaua, Familia, Astra, Ateneu, Presa Noastră, Archeus, Pro Unione, Nord Literar, suplimentul Maramureș. A inițiat suplimen­tul Graiul de Duminică al ziarului Graiul Maramureșului (publicație coti­diană al cărei prim număr l-a editat, în compania unui grup de revoluționari, în decembrie 1989).A îngrijit culegerile literare Pagini maramureșene. A alcătuit antologia literară Nord statornic (Baia Mare 1973). Debut editorial cu volumul Punct de trecere. Inter­viuri, Editura Gutinul, Baia Mare 1995, premiat la Salonul de carte de la Oradea.

   Redactor de carte sau lector la mai multe lucrări și reviste, consilier editorial al Editurii Gutinul Baia Mare. Autor de prefețe și postfețe la antologii literare, la volume de poezie și proză ale unor autori maramureșeni publicați de edituri băimărene.

   A inițiat manifestarea Cărțile Anului, în cola­borare cu Primăria Baia Mare. La acest concurs, i-au fost premiate cărțile Coasta Pacifică. Jurnal californian (secțiunea Publicis­tică), Punct critic Comentarii literare (Premiul special al juriului) și Momente și schițe pe scena criticii. Pentru cartea Pagini de critică literară a primit premiul Asociației Scriitorilor Baia Mare.

   Apreciind activitatea desfășurată în calitate de critic literar, Primăria Baia Mare l-a declarat Scriitorul anului în 2015.

    A susținut Cartea de teatru, rubrică în programul de sală al Teatrului Dramatic din Baia Mare, trupă pe care a însoțit-o în turnee și la festivaluri naționale și internaționale de profil organizate la Timișoara, Cluj-Napoca, Brașov, Bacău, Oradea, Parma (Italia) și Kielce (Polonia). A însoțit formații artistice maramureșene și a călătorit pe cont propriu sau în interes jurnalistic în Ungaria, Bulgaria, Polonia, Germania, Italia, Olanda, Belgia, Ucraina, Republica Moldova, SUA.

   A vernisat numeroase expoziții de artă publicând cronici și interviuri pe această temă, fiind citat în lucrarea-album Centrul artistic Baia Mare la centenar. Membru al juriului la festivaluri de literatură de la Cicârlău și Vișeu de Sus, cât și la unele ediții ale concursului Cărțile Anului.


VOLUME PUBLICATE

  • Punct de trecere. Interviuri, Editura Gutinul, Baia Mare, 1995
  • Punct de vedere. Editoriale, Editura Universității de Nord Baia Mare, 2000
  • Coasta Pacifică. Jurnal Californian, Editura Risoprint, Cluj-Napoca, 2002
  • Punct critic. Comentarii literare, Editura Risoprint, Cluj-Napoca, 2004
  • Pagini de critică literară, Editura Eurotip, Baia Mare, 2010
  •   Momente și schițe pe scena criticii, Editura Eurotip, Baia Mare, 2013
  • Alte pagini de critică literară, Editura Risoprint, Cluj-Napoca, 2014
  • Punct de trecere. Volumul II: Interviuri literare, Editura Gutinul, Baia Mare, 2015
  • Incursiuni în arta plastică, Editura Gutinul, Baia Mare, 2016 (publicat postum)
  • Anul 70 al vieții mele-Jurnal, Editura Cromatica, Baia Mare, 2017 (publicat postum)
  • De la Nord statornic la Nord Literar - suplimentul Maramureș, Editura BJPD, Baia Mare, 2018 (publicat postum)
  • Călătorie spre Constelația Scorpionului-Augustin Cozmuța- 75. Editura Ethnologica, Baia Mare, 2019,carte postumă, îngrijită de către soția scriitorului, Ileana Cozmuța         

luni, 11 noiembrie 2024

Sărbătoare la Cernești - 600 ani de la prima atestare documentară a satului












     
   
  600 ani de la prima atestare documentară a satului Cernești

    Satul  Cernești  marchează o etapă istorică, împlinind 600 de ani de la prima atestare documentară, eveniment ce a fost celebrat  duminică - 10 noiembrie  la Centrul Cultural din comună.
    Sărbătoarea a debutat  cu investirea oficială a noului Consiliu Local al comunei.
    Au vorbit despre  Cernești localnici, invitați, foști primari ai Cerneștiului,
 s-au depănat amintiri despre oamenii locului  și evenimente petrecute de-a lungul timpului.
     A urmat lansarea volumului „Monografia satului Cernești,” autor -  prof. de istorie-  Stănoiu Nicolae ( dascăl de valoare a Școlii din Cernești între anii  1972-1990),  o lucrare deosebită   despre  istoria și tradițiile acestei așezări.
      Toti cei prezenți au avut ocazia să descopere fotografii foarte  vechi cu oameni din Cernești, cu rudele lor,  cu clădiri vechi și  obiceiuri, intr-o expoziție organizată de Biblioteca Comunală ”Augustin Cozmuța”  in holul Centrului Cultural.
         Ultimul moment al sărbătorii  care a avut loc la Centrul Cultural a fost  un  spectacol folcloric susținut de Ansamblul Măgura din Cernești cu  jocuri  tradiționale și cântece populare specifice zonei. 
          După ora 19  cerneștenii, și nu numai, au participat la un  Joc cu coșarca,  la sala de evenimente  Lady R Events, unde toată lumea a petrecut momente de voie bună.  


             



vineri, 31 mai 2024

Cei mai buni cititori - concurs

 

   

   În fiecare an, cu ocazia Zilei Internaționale a Copilului, Biblioteca Comunală ”Augustin  Cozmuța”- Cernești organizeaza o manifestare cultural-educativa cu mare impact la cei mai tineri cititori ai noștri, un concurs  menit sa-i apropie pe micii cititori de carte : Concursul ”Cei mai buni cititori” . Acest concurs  este un prilej pentru elevii din ciclul primar de a se apropia mai mult și  de bibliotecă.

      Prin  ajutorul oferit de doamnele invățătoare  Pop Veronica, Zăhan Felicia și Marc Laura , toți copiii  iubitori de lectură  au primit diplome de : CITITOR AVANSAT sau CITITOR INCEPĂTOR,  dar și dulciuri .

    Astfel, copiii vor indragi si mai mult cartea si lectura, vor deveni prieteni ai cărții pentru toată viața.  In felul acesta este rasplatit cititorul de varsta fragedă care a citit cele mai multe cărți de la bibliotecă in anul care a trecut, cel care i-a trecut pragul de cele mai multe ori. 

    FELICITĂRI, DRAGI COPII!













 

luni, 15 ianuarie 2024

Mihai Eminescu - omagiat la bibliotecă

 

      Mihai  Eminescu- omagiat  la Biblioteca Comunală ”Augustin  Cozmuța”, Cernești

        Ziua de naştere a poetului naţional Mihai Eminescu este cinstită în toate oraşele ţării, însă cu atât mai mult acolo unde Eminescu şi-a purtat paşii, inspirându-se din frumuseţile locului. 

    La ceas aniversar, opera şi personalitatea acestuia sunt evocate  în cadrul instituţiilor de cultură si în instituţiile de învăţământ, acolo unde elevii, avizi de cunoaştere, participă la numeroase manifestări cu caracter cultural.

  Azi, 15  ianuarie 2024, la Biblioteca  Comunală  ” Augustin   Cozmuta ” din  Cernesti -  Maramures au  avut  loc  activitati  la  care  au participat  elevii claselor   I-IV , clasa  pregatitoare si clasa a VII-a de la Scoala Gimnaziala Cernesti, indrumati  de doamnele invatatoare  si d-na director adjunct 

   Au  urmarit   o prezentare  Power Point  despre  viata  poetului si  despre opera  sa,  au rasfoit  carti  cu  poeziile  marelui  poet si  au cantat  cantece  pe  versurile  lui Eminescu






vineri, 12 ianuarie 2024

15 Ianuarie - ZIUA CULTURII NATIONALE - Aniversarea poetului MIHAI EMINESCU

 

Ziua Culturii Naționale

  Ziua de naștere a lui Mihai Eminescu, 15 ianuarie, a devenit „Ziua Culturii Naționale” în România. A fost adoptată în 2011, iar de atunci se organizează anual festivități în cinstea culturii românești.

Cine a fost Mihai Eminescu? — Primii ani de viață

Mihai Eminescu a văzut lumina zilei pe 15 ianuarie 1850, într-un sat botoșănean, Ipotești, pe care l-a idilizat în nenumărate rânduri în operele sale. Părinții săi au fost Gheorghe Eminovici și Raluca Jurașcu. Cei doi soți au avut 11 copii, iar Mihai Eminescu a fost al șaptelea.

A primit taina botezului la Biserica Uspenia din orașul Botoșani, pe 21 ianuarie 1850. Nu se știe unde și-a început studiile primare, însă ulterior a fost înscris la gimnaziu la Cernăuți — astăzi oraș de pe teritoriul Ucrainei.

În 1863, s-a întors acasă într-o vacanță de Paște și nu a mai revenit la studii, deși avea o situație bună la învățătură. A regretat apoi decizia, căutând la Ministerul Învățământului un loc liber pentru a-și continua studiile, însă a fost în zadar. S-a dedicat apoi altor activități: de sufleor la teatru și de copist în domeniul juridic.

    Primul poem

La vârsta de 16 ani și-a publicat prima poezie. Chiar în acel an a murit profesorul său de limba română, Aron Pumnul, iar elevii săi au scris un pamflet-omagiu adus vieții sale. În cadrul acelui pamflet se afla și o poezie intitulată „La mormântul Lui Aron Pumnul”, lucrare semnată de Mihai Eminovici, cum se semna pe vremea aceea poetul. Pe 25 februarie, în același an, poezia sa „De-aș avea a fost publicată de către Iosif Vulcan în revista literară „Familia”. Tot el este cel care a decis schimbarea numelui tânărului poet, transformându-l din Eminovici în Eminescu.

  În 1867, la sfârșitul lunii noiembrie, Mihai Eminescu s-a stabilit în cele din urmă la București, unde a devenit funcționar și copist la Teatrul Național. În toată această perioadă poetul a continuat să își publice lucrările.

  Separat de publicarea poeziilor sale, Mihai Eminescu și-a câștigat existența traducând sute de pagini dintr-o carte scrisă de Heinrich Theodor Rotscher, însă nu a reușit niciodată să finalizeze lucrarea. În același timp a început să scrie primul său roman, „Geniu Pustiu, care a fost publicat neterminat în 1904.

   Studiile universitare ale lui Mihai Eminescu

  Câțiva ani mai târziu, la vârsta de 19 ani, a plecat la Viena, în Austria, pentru a studia în cadrul Facultății de Filosofie și Drept. Studiile sale s-au desfășurat din 1969 până în 1972. Cu toate acestea, el nu a îndeplinit cerințele necesare pentru a deveni student universitar, deoarece nu avea diplomă de bacalaureat. A reușit să participe la cursuri sub titulatura de „auditor extraordinar”.

  În timpul „studenției” sale la Viena a cunoscut două dintre persoanele care își vor pune amprenta asupra vieții sale ulterioare — pe bunul său prieten Ioan Slavici și pe Veronica Micle. Tot acolo a fost un colaborator cunoscut al conversațiilor literare și al grupurilor studențești. Unul dintre aceste grupuri, România Jună, avea să aibă un impact puternic asupra carierei lui.

  Poeziile sale din această perioadă au fost citite în cadrul societății literare Junimea din Iași, iar apoi publicate în revista Convorbiri Literare. Iacob Negruzzi, redactorul revistei, a călătorit incognito la Viena pentru a-l întâlni pe Eminescu, invitându-l să se stabilească la Iași. Într-una dintre scrierile sale, Negruzzi scria cum a reușit să-l recunoască pe Mihai Eminescu într-o mulțime de oameni la o cafenea, datorită aspectului său romantic, cu păr lung și cu o privire care îl arăta aproape întotdeauna pierdut în gânduri.

 Reîntoarcerea în țară

  În perioada 1874–1877 a locuit la Iași, unde a devenit director al Bibliotecii Centrale Universitare. A lucrat, de asemenea, și ca profesor suplinitor, ca inspector școlar pentru județele Iași și Vaslui, precum și ca redactor la ziarul Curierul de Iași.

  În 1877, s-a mutat înapoi la București, unde a început cariera sa poetică și literară remarcabilă și lucrând din nou ca jurnalist. Trei ani mai târziu, în 1880, a fost numit redactor-șef al ziarului Timpul. Atunci a scris unele dintre cele mai apreciate piese editoriale ale sale, cum ar fi:

·        „Scrisorile I - IV”;

·        „Luceafărul”;

·        „Odă în metru antic”.

  Începând cu anul 1880, Mihai Eminescu a observat o lentă deteriorare a vieții sale, care a dus ulterior la moartea sa. Cauza reală a morții sale, din 15 iunie 1889, a fost îndelung dezbătută.

   Iată câteva lucruri interesante despre Mihai Eminescu:

  •   a avut o pasiune pentru fotbal, sport pe care l-a deprins de la Aron Pumnul;
  •   știa mai multe limbi străine: latină, germană, spaniolă, turcă, sârbă etc  
  •    a fost un reprezentant de seamă al romantismului — curent cultural și artistic;
  •    este înmormântat la cimitirul Bellu din București, acolo unde se odihnesc veșnic și alte personalități marcante ale poporului român;
  •   „Viața” și „Stele în cer” ar fi fost ultimele poezii scrise de poet;
  •    în 1902, manuscrisele marelui poet, mai exact 46 de volume (14 000 de file), au fost   donate Academiei Române de către criticul literar Titu Maiorescu;
  •    saluta persoanele cu care se întâlnea folosind expresia „Trăiască nația!”, având convingeri naționaliste bine conturate;
  •   a locuit o perioadă în aceeași casă cu Ioan Slavici.