luni, 13 noiembrie 2023

Augustin Cozmuța (1944 - 2015)

 

AUGUSTIN  COZMUȚA  ( 14  NOIEMBRIE 1944 - 22 NOIEMBRIE 2015)



   Pentru  cei care trec frecvent pragul  bibliotecii din  Cernești,  luna noiembrie, lună de toamna tarzie, nu este o lună oarecare. Este luna in care a vazut  lumina zilei  Augustin Cozmuța , ziarist,critic literar și scriitor român  nascut in 14 noiembrie 1944 in  Cernești, județul Maramureș. Tot in noiembrie scriitorul  ne-a părăsit, plecand spre cele veșnice.

  Scria jurnalista Anca Goja într-un articol : ”Augustin Cozmuţa şi-a înscris existenţa între două paranteze rotunde, ambele decupate din sfârşitul toamnei: 14 noiembrie 1944 – 22 noiembrie 2015.”

  In  anul  1999  Consiliul  Local  și  Primaria  Comunei  Cernești au hotărât  să-i fie  conferit titlul de Cetățean de Onoare al  comunei Cernești,ca  o recunoaștere a  unei  cariere de excelență,  a unor  fapte si  acte prin  care  omul  de cultură  Augustin Cozmuța și-a  adus o contribuție  deosebită la promovarea prestigiului satului  său  natal, Cernesti.    Cu  această  ocazie   am cunoscut  un om  modest   si sufletist, in  apropierea  căruia  simțeai  că esti  în largul  tău  și  care  era  gata in  orice  moment  sa te ajute cu  un sfat și  cu  o vorba  buna.                                              Nu   ne-a  ajutat  doar cu  sfaturi  ci  și  cu  donații  generoase  de carte pentru bibliotecă.

     La o jumătate de an de la   trecerea  sa în  neființă consilierii locali  ai  comunei  Cernești au  aprobat  o  hotărâre  prin  care i s-a atribuit  bibliotecii din comună numele  regretatului  scriitor . Astfel că, din  luna mai  al anului 2016, Biblioteca din comuna noastră poartă numele Biblioteca Comunală „Augustin Cozmuța”.

Biografie

  Studiile liceale le-a absolvit în anul 1962, la Tîrgu Lăpuș, iar cele universitare la Cluj-Napoca. Licențiat, în filologie, promoția 1967, (cu lucrarea E. Lovinescu și modernismul) și, de asemenea, în filosofie, (cu lucrarea Politicul în publicistica lui Eminescu). Cursuri post-universitare de sociologia culturii (Brașov) și a presei (București). Din anul 1968 a fost ziarist în Baia Mare.A debutat în revista Tribuna (1966), al cărei cenaclu literar l-a frecventat în timpul studenției. A cola­borat la revistele Tribuna, Steaua, Familia, Astra, Ateneu, Presa Noastră, Archeus, Pro Unione, Nord Literar, suplimentul Maramureș. A inițiat suplimen­tul Graiul de Duminică al ziarului Graiul Maramureșului (publicație coti­diană al cărei prim număr l-a editat, în compania unui grup de revoluționari, în decembrie 1989).A îngrijit culegerile literare Pagini maramureșene. A alcătuit antologia literară Nord statornic (Baia Mare 1973). Debut editorial cu volumul Punct de trecere. Inter­viuri, Editura Gutinul, Baia Mare 1995, premiat la Salonul de carte de la Oradea.

   Redactor de carte sau lector la mai multe lucrări și reviste, consilier editorial al Editurii Gutinul Baia Mare. Autor de prefețe și postfețe la antologii literare, la volume de poezie și proză ale unor autori maramureșeni publicați de edituri băimărene.

   A inițiat manifestarea Cărțile Anului, în cola­borare cu Primăria Baia Mare. La acest concurs, i-au fost premiate cărțile Coasta Pacifică. Jurnal californian (secțiunea Publicis­tică), Punct critic Comentarii literare (Premiul special al juriului) și Momente și schițe pe scena criticii. Pentru cartea Pagini de critică literară a primit premiul Asociației Scriitorilor Baia Mare.

   Apreciind activitatea desfășurată în calitate de critic literar, Primăria Baia Mare l-a declarat Scriitorul anului în 2015.

    A susținut Cartea de teatru, rubrică în programul de sală al Teatrului Dramatic din Baia Mare, trupă pe care a însoțit-o în turnee și la festivaluri naționale și internaționale de profil organizate la Timișoara, Cluj-Napoca, Brașov, Bacău, Oradea, Parma (Italia) și Kielce (Polonia). A însoțit formații artistice maramureșene și a călătorit pe cont propriu sau în interes jurnalistic în Ungaria, Bulgaria, Polonia, Germania, Italia, Olanda, Belgia, Ucraina, Republica Moldova, SUA.

   A vernisat numeroase expoziții de artă publicând cronici și interviuri pe această temă, fiind citat în lucrarea-album Centrul artistic Baia Mare la centenar. Membru al juriului la festivaluri de literatură de la Cicârlău și Vișeu de Sus, cât și la unele ediții ale concursului Cărțile Anului.

   VOLUME PUBLICATE

  • Punct de trecere. Interviuri, Editura Gutinul, Baia Mare, 1995
  • Punct de vedere. Editoriale, Editura Universității de Nord Baia Mare, 2000
  • Coasta Pacifică. Jurnal Californian, Editura Risoprint, Cluj-Napoca, 2002
  • Punct critic. Comentarii literare, Editura Risoprint, Cluj-Napoca, 2004
  • Pagini de critică literară, Editura Eurotip, Baia Mare, 2010
  •   Momente și schițe pe scena criticii, Editura Eurotip, Baia Mare, 2013
  • Alte pagini de critică literară, Editura Risoprint, Cluj-Napoca, 2014
  • Punct de trecere. Volumul II: Interviuri literare, Editura Gutinul, Baia Mare, 2015
  • Incursiuni în arta plastică, Editura Gutinul, Baia Mare, 2016 (publicat postum)
  • Anul 70 al vieții mele-Jurnal, Editura Cromatica, Baia Mare, 2017 (publicat postum)
  • De la Nord statornic la Nord Literar - suplimentul Maramureș, Editura BJPD, Baia Mare, 2018 (publicat postum)
  • Călătorie spre Constelația Scorpionului-Augustin Cozmuța- 75. Editura Ethnologica, Baia Mare, 2019,carte postumă, îngrijită de către soția scriitorului, Ileana Cozmuța