luni, 1 noiembrie 2021

 

   

AUGUSTIN COZMUȚA ( 14 noiembrie1944 - 22 noiembrie 2015)

       Noiembrie este luna in care a vazut  lumina zilei  Augustin Cozmuța , ziarist,critic literar și scriitor român nascut in 14 noiembrie 1944 in  Cernești, județul Maramureș .



   Tot in noiembrie scriitorul  ne-a părăsit, plecand  spre cele veșnice.

    In anul 2016, in mai, la o jumătate de an de la   trecerea  sa în  neființă, consilierii locali  ai  comunei  Cernești au  aprobat  o  hotărâre  prin  care i s-a atribuit  bibliotecii din comună numele  regretatului  scriitor .

     Astfel că, din  anul  2016, Biblioteca din comuna noastră poartă numele Biblioteca Comunală „Augustin Cozmuța”.

Biografie

 Studiile liceale le-a absolvit în anul 1962, la Tîrgu Lăpuș, iar cele universitare la Cluj-Napoca. Licențiat, în filologie, promoția 1967, (cu lucrarea E. Lovinescu și modernismul) și, de asemenea, în filosofie, (cu lucrarea Politicul în publicistica lui Eminescu). Cursuri post-universitare de sociologia culturii (Brașov) și a presei (București). Din anul 1968 a fost ziarist în Baia Mare.

      


           

  A debutat în revista Tribuna (1966), al cărei cenaclu literar l-a frecventat în timpul studenției. A cola­borat la revistele Tribuna, Steaua, Familia, Astra, Ateneu, Presa Noastră, Archeus, Pro Unione, Nord Literar, suplimentul Maramureș. A inițiat suplimen­tul Graiul de Duminică al ziarului Graiul Maramureșului (publicație coti­diană al cărei prim număr l-a editat, în compania unui grup de revoluționari, în decembrie 1989).


 


Debut editorial cu volumul Punct de trecere. Inter­viuri, Editura Gutinul, Baia Mare 1995, premiat la Salonul de carte de la Oradea.

 

 


     A îngrijit culegerile literare Pagini maramureșene. A alcătuit antologia literară Nord statornic (Baia Mare 1973).

     Redactor de carte sau lector la mai multe lucrări și reviste, consilier editorial al Editurii Gutinul Baia Mare. Autor de prefețe și postfețe la antologii literare, la volume de poezie și proză ale unor autori maramureșeni publicați de edituri băimărene.


 A inițiat manifestarea Cărțile Anului, în cola­borare cu Primăria Baia Mare. La acest concurs, i-au fost premiate cărțile Coasta Pacifică. Jurnal californian (secțiunea Publicis­tică), Punct critic Comentarii literare (Premiul special al juriului) și Momente și schițe pe scena criticii. Pentru cartea Pagini de critică literară a primit premiul Asociației Scriitorilor Baia Mare.
Călătorie spre Constelația Scorpionului-Augustin Cozmuța- 75. Editura Ethnologica, Baia Mare, 2019,carte postumă, îngrijită de către soția lui, Ileana Cozmuța   

  Apreciind activitatea desfășurată în calitate de critic literar, Primăria Baia Mare l-a declarat Scriitorul anului în 2015.


     A susținut Cartea de teatru, rubrică în programul de sală al Teatrului Dramatic din Baia Mare, trupă pe care a însoțit-o în turnee și la festivaluri naționale și internaționale de profil organizate la Timișoara, Cluj-Napoca, Brașov, Bacău, Oradea, Parma (Italia) și Kielce (Polonia). A însoțit formații artistice maramureșene și a călătorit pe cont propriu sau în interes jurnalistic în Ungaria, Bulgaria, Polonia, Germania, Italia, Olanda, Belgia, Ucraina, Republica Moldova, SUA.

    A vernisat numeroase expoziții de artă publicând cronici și interviuri pe această temă, fiind citat în lucrarea-album Centrul artistic Baia Mare la centenar. Membru al juriului la festivaluri de literatură de la Cicârlău și Vișeu de Sus, cât și la unele ediții ale concursului Cărțile Anului

 

 

aFILIERI PROFESIONALE

·        Membru al Asociației Oamenilor de Teatru (ATM), secțiunea critică, îndrumată de    Valentin Silvestru.

·        Membru al Uniunii Scriitorilor din România, filiala Cluj.

·        Membru al Uniunii Ziariștilor Profesioniști din România.

·        Vice-președinte al Asociației Scriitorilor Baia Mare.

·        Membru fondator al Cenaclului Nord din Baia Mare.

·        Membru fondator al revistei Archeus (1994) .

·        Membru fondator al revistei  Nord Literar (2003).

·        Membru în colegiul redacțional al revistei Pro Unione.

·        Redactor șef al ziarului Graiul Maramureșului dupa 1989

·        Secretar general de redacție al revistei Nord Literar(2003-2015)

·        Redactor-șef adjunct la revista de cultură Archeus.

·        Cadru didactic asociat la Universitatea de Nord Baia Mare, speci

 

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu