PORTRET: George
Bacovia, cel mai important poet simbolist român
In 4 septembrie, se împlinesc 140 de ani de la
naşterea lui George Bacovia, cel mai important poet simbolist român. Stilul său
original, tonalitatea distinctă a versurilor sale, caracterizate de aşa-numita
atmosferă bacoviană, de o copleşitoare dezolare, limbajul precis, tăios, sobru,
ironic uneori, l-au impus pe Bacovia în rândul simboliştilor, el fiind
considerat unul dintre cei mai importanţi precursori ai poeziei române moderne.
George Andone
Vasiliu, pe numele său la naştere, a apărut pe lume la 4 septembrie 1881, la
Bacău, fiind al cincilea copil din cei nouă pe care i-au avut comerciantul
Dimitrie Vasiliu și Zoe Vasiliu, casnică.
Bacovia avea ochii
albaștri, iar ticul său era să-și ciupească mustața, era timid, tăcut și
retras, şi răspundea doar dacă era întrebat.
La vârsta de 17 ani,
din dorința de a ajunge ofițer, s-a înscris la Școala Militară din Iași însă nu
a suportat regimul de cazarmă și, după doar două săptămâni, a evadat din
internat îmbrăcat în uniforma de cadet pe care și-o cumpărase singur.
Dupa absolvirea
liceului, Bacovia avea să declare: „Anii de liceu nu mi-au părut prea fericiți.
Era prea multă asprime în școală și prea puțină înțelegere”.
Interesant este
faptul că, într-o toamnă, a rămas închis o noapte întreagă, din neatenția
paracliserului, în turnul bisericii Precista din orașul natal, întâmplare ce îi
va inspira poezia „Amurg violet“, scrisă în 1899, iar anii traumatizanți de
liceu îl inspiră în crearea unui alt poem celebru, „Liceu“.
În școala primară și
în liceu a crescut și a îngrijit peste două sute de porumbei din mai multe rase
și de toate culorile şi fiecăruia îi dăduse câte un nume.
Avea un talent
deosebit la portrete și caricaturi, din care a realizat, de-a lungul vieții,
câteva sute pentru diverse gazete și reviste, dar și pentru propria sa plăcere.
În anul 1899, obține
premiul I pe țară la concursul „Tinerimii române“ pentru „desen artistic de pe
natură“, iar în 30 martie îi apare, în „Literatorul“, poezia „Și toate“ –
debutul său literar – scrisă cu un an înainte și semnată V. George.
În anul 1900 compune poezia „Plumb“, pe care o va finaliza abia în 1902.
Urmează studii de
drept, la București și Iași, pe care le finalizează în 1911, înscriindu-se în
Baroul din Bacău. Bacovia nu a profesat însă niciodată ca avocat, fiind angajat
ca mic funcționar sau profesor, în Bacău, Iași sau București, trăind greu și
dedicându-se poeziei.
Din cauza boemiei
sale, dar și a bolii, îi era greu să respecte un program de lucru, cerea mereu
concedii sau își dădea demisia. Astfel, a fost, rând pe rând, suplinitor și
profesor de desen și caligrafie la
Școala Normală/Comercială de Băieți din Bacău, funcționar și ajutor de contabil
la Prefectura Bacău, copist la Ministerul Cultelor și Instrucțiunii Publice din
București sau șef de birou la Ministerul Muncii și Ocrotirilor Sociale.
În 1914 se
internează la sanatoriul dr. Mărgăritescu din București, apoi publică în
suplimentul literar al ziarului „Seara“ și trimite la tipar volumul „Plumb“.
In 1916, la vârsta
de 35 de ani, se produce debutul său editorial cu volumul ”Plumb” (1916), sub
îngrijirea lui Ion Pillat, într-un tiraj de 500 de exemplare, pentru care avea
să obţină Premiul Ministerului Artelor, în anul 1923.
A continuat cu
volumele: ”Scântei galbene” (1926), ”Bucăţi de noapte” (proză, 1926), ”Cu voi…”
(1930), ”Comedii în fond” (1936), ”Stanţe burgheze” (1946). George Bacovia ne-a
lăsat bine-cunoscutele poezii ”Decembre”, ”Lacustră”, ”Cuptor”, ”Nervi de
primăvară”, ”Nervi de toamnă”, ”Amurg violet”, ”Alb”, ”Vocale”, ”Marş funebru”
ş.a.
Din anul 1925, a
devenit director al revistei ”Ateneul cultural”, iar după căsătoria cu Agatha
Grigorescu, în 1928, a locuit în Bacău, fără a avea serviciu, din noiembrie
1930 până în octombrie 1933, iar apoi s-a stabilit la Bucureşti.
Trebuie spus că
Agatha Grigorescu era o fată orfană de ambii părinți încă din adolescență,
absolventă a Facultății de Litere și Filosofie din București, ulterior
profesoară de limba română și ea însăși poetă.
Bacovia a colaborat
cu versuri la mai multe reviste, precum ”Astra”, ”Versuri”, ”Flacăra”, ”Românul
literar”, ”Noua revistă română”, ”Gândirea”. A primit Premiul Societăţii
Scriitorilor Români pentru poezie (1925), precum şi Premiul Naţional pentru
Poezie (1934, ex aequo cu Tudor Arghezi).
George Bacovia a trecut la Domnul la 22 mai 1957, în locuința sa din București.
Poeta Agatha
Grigorescu-Bacovia (1895-1981) este autoarea unor lucrări de memorialistică în
care reconstituie viaţa sa şi a soţului său, George Bacovia: „Bacovia. Viaţa
poetului”(1962), „Poezie sau destin. Viaţa poetei” (1971), „George Bacovia.
Ultimii săi ani” (1981).
Astăzi, Teatrul
municipal din Bacău poartă numele poetului şi tot la Bacău este organizat anual
Festivalul literar „Toamnă Bacoviană”.
În 2011, Banca
Naţională a României a pus în circulaţie, în scop numismatic, o monedă din
argint dedicată aniversării a 130 de ani de la naşterea poetului, iar în 2014
Romfilatelia a lansat emisiunea de mărci poştale „Scriitori şi pagini de
colecţie”, cu patru timbre pe care sunt reprezentate portretele lui Ion
Creangă, Vasile Alecsandri, George Coşbuc şi George Bacovia – timbrul cu
portretul lui George Bacovia ilustrând, de asemenea, şi primele două strofe ale
poeziei „Decembrie”.
Interesant este
faptul că la vârsta de 73 de ani, Bacovia a înregistrat la Radio București 28
de poezii, difuzate pe discuri de vinil (apărute în 1966 și 1977 la
Electrecord), apoi pe CD (apărut în 2005 la Editura Casa Radio, ulterior reeditat).
Aceasta a rămas singura înregistrare radiofonică a poetului, fiindcă cea care
fusese realizată cu un an mai devreme, a fost distrusă.
Mai jos vă prezentăm o parte din volumele de poezie scrisă de Bacovia, existente in colectiile Bibliotecii ”Augustin Cozmuța” din Cernești.
Sursa ( Rador)